image

Toxina Botulinică (Botoxul)

Toxina botulinică este un medicament de origine naturală utilizat cu succes de peste 20 de ani. Ea permite anual tratamentul a milioane de pacienți din întreaga lume, copii și adulți suferind de probleme oftalmologice (strabism), neurologice (spasticitate, torticolis) și dermatologice (hipersudorație).

De mai bine de 10 ani toxina botulinică este utilizată în tratamentul ridurilor de expresie (dinamice) ale feței.

Toxina botulinică se distinge de alte tratamente ale ridurilor în măsura în care ea nu acționează asupra ridurilor în sine, ci acționează asupra mușchilor responsabili de apariția lor.

De fapt ridurile “dinamice” (notând ridurile glabelare, ridurile frontale, ridurile perioculare de tipul laba gâștei) rezultă din contracția repetată a anumitor mușchi. Acțiunea toxinei botulinice permite diminuarea contracției mușchilor implicați în formarea ridurilor, deci ștergerea și întreruperea evoluției de formare a ridurilor respective.

O primă consultație permite medicului evaluarea corectă printr-un examen clinic precis al anatomiei feței dumneavoastră, punerea unui diagnostic și evaluarea motivației și, de asemenea, ajută la identificarea anumitor contraindicații (dacă ele există) și vă oferă posibilitatea de a vă informa corect asupra tratamentului propus. Ulterior tratamentul poate fi realizat: toxina botulinică este injectată fără anestezie, în cantități mici, cu ajutorul unui ac foarte fin.

Reîntoarcerea la viața socială și profesională este imediată, ținând cont de anumite precauții: este important ca timp de 4-5 ore după injectare să nu masați zonele tratate, să nu le comprimați și să nu aplecați capul înainte.

Rezultatele devin vizibile începând cu a patra zi și sunt optime după 10-15 zile, durând 4-6 luni în funcție de pacient. Repetarea ședințelor cu regularitate permite prelungirea duratei de acțiune: o ședință este realizată la fiecare 4 luni în primul an, după care o dată la 6 luni.

Acest tratament se adresează persoanelor care doresc să scape de expresia încruntată sau severă și să redobândească o față întinerită, mai luminoasă. Putem spune că acest tratament se adresează persoanelor care doresc să suprime ridurile - semnele timpului care trece inevitabil - și să păstreze o aparență și o expresie naturală.

Mai multe informații legate de intervenție și recomandări postoperatorii veți primi în timpul consultației cu domnul Dr. Filip Claudiu.

Despre Dr. Claudiu Filip

Medic specialist în chirurgie plastică, estetică și microchirurgie reconstructivă ce a studiat și practicat în Franța, Martinique; reîntors apoi în țară unde își continuă și în prezent activitatea.

Citește mai mult ...
image

Chirurgia sânului

Intervenții chirugicale efectuate cu o deosebită atenție asupra formei și funcției sânului.

image

Chirurgia feței

Printre tipurile de intervenții efectuate la față se numără rinoplastia, otoplastia și blefaroplastia.

image

Chirurgia abdomenului

Procedurile efectuate vor face abdomenul mai ferm, mai plat și mai frumos din punct de vedere estetic.

image

Proceduri cosmetice

Tehnici non-chirurgicale de prevenire a îmbătrânirii cu ajutorul unor materiale injectabile.